Mamaia e cea mai buna statiune pentru familii cu copii

Sincer va spun ca vacanta la mare am facut-o in special pentru copil. Ne doream sa-l ducem pe Kari la mare, sa-i oferim o vacanta de vis, cu multe activitati interesante si multe ore petrecute pe plaja. Asa ca atunci cand a venit vremea sa ne hotaram asupra unei statiuni am ales fara ezitare Mamaia. Stiu ca multi o sa ziceti ca-i scump, ca-i de fite, ca-i kitchos, dar momentan e singura statiune din Romania care ofera o multitudine de distractii pentru copii. Plimbari cu trenuletul, tobogane gonflabile in nisip, kids club pe plaja, Satul de Vacanta, Aqua Park, plimbari cu telegondola, cu poneii, cu caleasca, spectacole de seara pentru copii etc. Practic e imposibil sa nu aveti din ce sa alegeti, iar posibilitatile de distractie pentru cei mici sunt foarte multe pe un perimetru restrans. De aceea consider ca Mamaia e statiunea perfecta pentru familii cu copii.
Vacanta in Mamaia am facut-o pe cont propriu, am calatorit cu autocarul si ne-am cazat intr-un apartament Last Minute cu reducere 50% rezervat AICI

cea-mai-buna-statiune-pentru-copii-mamaia


Acum va spun sincer ca as fi preferat si eu sa fie altfel. Sa fie o statiune in Romania care sa fie dedicata in intregime familiilor cu copii. De ce nu Navodari? Sau orice alta statiune unde distractia si libertinismul nu se amesteca cu distractiile pentru cei mici. As fi preferat ca Mamaia sa fie o statiune de lux, pentru tineret si pretentiosi iar `cealalta statiune` sa fie pentru familiile cu copii unde sa-si permita orice roman o vacanta si unde sa ai parte de toate facilitatile si distractiile pentru micuti ce exista acum in Mamaia. Si cand spun orice roman, ma gandesc si la cei cu un salar minim pe economie sau mediu dar cu doi-trei copii. Visez la un Paradis al copiilor pe litoralul romanesc, intr-un cadru sanatos, fara sani expusi la soare si fara tineri cu comportament indecent. 

Dar cum nu traim intr-o lume perfecta zic macar sa ne bucuram de Mamaia, asa cum e ea azi. Partea buna e ca statiunea a fost modernizata mult in ultimii ani si daca ai ochi formati pe detaliu poti sa ii gasesti farmecul cu usurinta si sa apreciezi investitiile ce s-au facut aici. Personal toata viata am apreciat Mamaia pentru faleza lunga de pe nisip, intesata cu restaurante cu vedere la mare, buticuri si magazine cu suveniruri. Pana acum nu am mai fost in nici o statiune comparabila cu Mamaia din acest punct de vedere. Iar anul acesta va spun sincer ca restaurantele arata bine de tot. Adica mobilierul folosit, ideile, conceptele sunt de mare clasa. Singurul lucru ce trebuie imbunatatit pentru ca statiunea sa nu mai respire deloc aerul comunist sunt Hotel-urile. Daca in locul lor s-ar deschide niste vile misto, niste Resort-uri moderne, Mamaia ar colcai de turisti straini.

mamaia-e-cea-mai-buna-statiune-pentru-copii

la-strada-mamaia

restaurant-mamaia-litoral-statiune

restaurant-bun-mamaia-litoral-romania

statiunea-mamaia-poza-romanaia-vacanta-impresii


Plaja din Mamaia e ok in sensul ca e cu nisip fin, intrarea in apa e foarte lina, cam la fel ca in Constanta, mergi de te saturi pana sa-ti ajunga apa la genunchi. Drept urmare e perfect pentru copii. Singurele parti mai putin bune sunt locurile reduse pentru cearsafuri (daca nu ajungi la 8 dimineata pe plaja nu mai ai nici o sansa sa stai intr-un loc free), iar sezlongurile costa mai putin decat in strainatate, dar destul de mult pentru romani. Practic incep de la 15 ron pentru sezlonguri de plastic, 20 ron pentru cele de lemn si 50 ron pentru un pat cu baldachin. Ok, faptul ca trebuie sa platesti pentru sezlong nici n-ar fi asa grav (macar in zona asta plaja nu-i cu scoici sparte sau chistoace) dar faptul ca sezlongurile sunt aproape lipite unul de celalalt e o problema. Fiindca auzi povestile tuturor si daca prinzi loc langa niste mancatori de seminte si ceafa lata o sa te ia rapid durerile de cap. 


plaja-din-mamaia-poza

castel-de-nisip-litoralul-romanesc

in-valuri-la-mare

mamaia-copil-romania

tobogan-gonflabil-pe-plaja-mamaia

plaja-din-mamaia-noaptea

Satul de vacanta e exact asa cum l-am lasat
Sincer nici nu mi-a venit sa cred ca e totul la fel, nici macar n-au schimbat pozitia Ciocanelor, a Masinutelor sau a Casei Bantuite. Totul e ca pe vremea mea si nu-mi venea sa cred ca am ajuns acolo cu copilul meu. Zici ca ieri ma distram pe toate masinariile alea (eram mare fan, ma urcam si de cate 2-3 ori pe acelasi aparat) si uita-ma azi in postura de mamica. Evident ca a fost o distractie sa-i explicam lui Kari ca n-are voie pe toate chestiile tari (adica alea ce te dau cu capul in jos) pentru care plangea de ciuda ca n-are 7 ani si nu il lasa. Eu ii multumeam divinitatii ca NU are ca altfel m-ar fi trecut toate emotiile vazandu-l urcand pe asa ceva. Asta fiind vorba s-a rezumat la toate aparatele pentru copii pe care le-a explorat din greu in fiecare zi, din cele 3 zile in care am fost la Mamaia. La final s-a declarat fan Roller Coaster, cel mai greu i s-a parut Rodeo si cel mai infricosator pe Simulator. Preturile erau ok, in jur de 5-10 ron/tichet. Evident in final am cheltuit aproape cat am fi dat la Disneyland dar avand in vedere ca asta a fost primul parc de distractii pentru Kari, a meritat. Atata de fericit nu l-am mai vazut decat atunci cand i-am luat 6 mini gogosi pe plaja :)))

satul-de-vacanta-impresii-mamaia-vacanta

roller-coaster-mamaia

roller-coaster-parc-de-distractii-mamaia

rodeo-parc-de-distractii-statiune-mamaia

mamaia-blog-impresii-pareri

Cum ne-au fraierit la restaurantele din Mamaia
N-as fi vrut sa pun subtitlul acesta dar cand vine vorba de mancare Mamaia ne-a dezamagit. Asta a fost si unica experienta cu adevarat neplacuta. Faptul ca mereu ne-am simtit pacaliti si am avut parte de mancare sub orice critica. Ieseam mai bine cu porumbul fiert/ gogosi / churros/ nachos si alte prostiute ce le luam in timpul zilei pe plaja. Fiindca atunci cand ne gandeam sa mancam o masa sanatoasa deja ni se facea rau. 
  • Prima zi am incercat un restaurant traditional din Satul de Vacanta. Aveau trecut afara Oferta la mici 2 ron/ bucata. Am zis ca ar merge o ciorba, doi mici si o salata. Pe langa ca am asteptat 20 de minute sa ni se aduca meniul, pretul la mici era de 5 ron bucata. Cand am cerut explicatii ni s-a spus ca pretul de 2 ron era doar intre orele 12 si 14. Ceea ce as fi inteles daca era scris sub oferta, dar NU era. Ciorba de burta a venit fara burta (adica cu 2-3 bucati mici si in rest zeama) iar micii arsi.
  • A doua zi am zis ca-i mai bine sa luam de la tarabe, macar putem vedea ce mancam. Din pacate si aici ne-am luat o pacaleala de zile mari. O portie de cartofi prajiti, una de hamsii, 2 crabi, 2 sucuri si o apa ne-a costat 50 ron. Daca va intrebati cum e posibil asa ceva, ei bine doar in Mamaia se vand toate la suta de grame. Asadar 300 grame cartofi prajiti 10 ron. 300 grame hamsii 10 ron. 1 apa 5 ron. 2 sucuri 15 ron, 2 crabi subnutriti 10 ron. 
  • A treia zi am incercat un restaurant cu mese pe plaja. Preturile erau comparabile cu restaurantele scumpe din Cluj doar ca decorul era mult mai frumos. Din pacate aici mancarea a fost groaznica! Aripioarele erau mega condimentate, legumele la gratar erau tari si necoapte, cartofii nefierti si salata super sarata. Sau am avut noi ghinion sau l-au angajat pe vecinu sa le gateasca si nu stie masurile pentru asemenea cantitati. 
Sunt convinsa ca sunt si restaurante bune in Mamaia. Doar ca nu m-am gandit dinainte ca ar fi necesar sa ma documentez. Am crezut ca merge si varianta turistului tocmai ajuns in vacanta ce se opreste la primul restaurant si iese multumit. Din experienta mea zic sa intrati pe TripAdvisor inainte si sa va informati, mai ales daca mergeti intr-o vacanta de o saptamana la Mamaia. Noi dupa 3 zile, timp in care Kari si-a facut de cap in toate felurile posibile si am incercat majoritatea distractiilor pentru copii, ne-am hotarat sa ne indreptam spre alta statiune de pe litoral.

Mai multe articole din aceeasi serie aici -->>> Romania

Thanks for visiting,
 Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului (click)

3 comentarii:

  1. Ai perfecta dreptate si cu bunele si cu relele din Mamaia. In iunie am fost si eu 6 zile la un curs si mi s-a parut cea mai frumoasa din statiunile noastra, remarcabil fiind aspectul teraselor. Sunt elegante si decorate cu mult gust. Am facut si eu o multime de poze, le-am pus si pe blog, au fost apreciate. Am scris si un articol separat, Mamaia 2015 - impresii si preturi, in mare sunt cam aceleasi lucruri cu ce ai scris si tu. Doar la mancare nu am observat prea mult, caci am avut all-inclusive la hotel si am mancat destul de putin. Unde am fost noi, mancarea nu era grozava, dar preturile la momentul acela erau rezonabile. Mi-a placut terasa "La Motor".

    RăspundețiȘtergere
  2. Am trecut si eu in vara lui 2014 prin Mamaia, am apreciat aspectul falezei, am admirat terasele frumoase, atragatoare, dar m-a ingrozit aglomeratia de pe plaja si apa marii care era neagra(la propriu). Cred ca e o statiune moderna, dar si foarte scumpa.

    RăspundețiȘtergere
  3. N-am mai fost de ani de zile in Mamaia, iar daca stau sa ma gandesc, mi s-a facut dor si de Satul de Vacanta! :D Pacat ca am un an de asteptat :))

    RăspundețiȘtergere