Urmareste Enciclopedia calatorului independent 

 | ABONEAZA-TE PE E-MAIL | FACEBOOK | INSTAGRAM |

10 Impresii si atractii turistice din George Town, Penang

Ohhhh George Town! Dragoste la prima vedere! George Town este cel mai turistic si cel mai cool oras in care am fost in viata mea, insa in cel mai pozitiv sens posibil. M-am dus fara nici un fel de asteptari, avand in cap ideea de a petrece un weekend intr-un alt oras din Malaezia, diferit de Kuala Lampur, in drumul meu spre Insula Langkawi. In capul meu era doar o `escala`. In realitate s-a dovedit a fi orasul in care am invatat cele mai multe lucruri despre Malaezia, in care am reusit sa iau cel mai bine pulsul orasului, sa descopar cel mai bine identitatea acestei tari si a acestei culturi. Kuala Lampur e Malaezia moderna, George Town e Malaezia traditionala sub factorul cool.  Nici nu stiti cat de mult ma bucur ca am venit aici si am sa va explic si de ce!!!!

George-Town-Penang-impresii-obiective-turistice

Vacanta in Malaezia am facut-o pe cont propriu.
Biletul de avion l-am luat cu 450 euro dus-intors Cluj-India/Malaezia-Cluj de >>> AICI .
Toate noptile in Malaezia  le-am rezervat din mers, pe drum, folosind >>> Acest site unde am prins mereu oferte last minute cu 50% reducere. Eu am calatorit singura, insa daca mergeti in cuplu sau cu un grup de prieteni e mult mai avantajos sa inchiriati un apartament prin AirBNB, site pe care primiti un cupon de 20Euro din partea mea, la prima rezervare, daca va faceti un cont nou gratuit >>> VOUCHER AICI  
Cum am ajuns pe Insula Penang
Este zbor intern ieftin, din Kuala Lampur, insa eu n-am avut timp sa-l cumpar ieri, asa ca am fost nevoita sa merg cu autocarul. Pentru care am luat un taxi de la Hostel in autogara (am platit 25 RM/ron), acolo mi-am luat  un bilet Kuala Lampur - Penang pe care am platit 38RM(ron), am asteptat anuntatea autocarului intr-o sala de asteptare ce arata fix ca in aeroport, m-am asezat confortabil in cel mai mare scaun de autocar vazut vreodata in viata mea (zici ca eram in fotoliu) si am dormit. Aproximativ 5 ore dureaza drumul, pe care corpul meu le-a folosit ca sa-si revina dupa accidentul avut ieri, pe Crab Island. M-am trezit doar de 3 ori, insa peisajul vazut pe geam nu ma tinea deloc treaza: autostrazi late cu zeci de km de drum drept, dealuri mici si verzi, orasele vazute in departare cu blocuri moderne. Preferam sa dorm. 

Oprirea finala a fost in fata statiei de ferybot, unde ne-am imbarcat rapid pe docul cu bancute de lemn, dupa ce am platit 1.2RM/Ron. Insula Penang  se vede pe celalalt mal, asa ca vom ajunge rapid. Fac cateva fotografii cu George Town vazut de la distanta si in mai putin de 20 de minute, pun piciorul in capitala insulei.

Am dormit intr-o capsula in Noob Hostel
Unitatile de cazare din George Town sunt majoritatea din categoria cool, mai exact au ceva iesit din comun. Din gama larga de Hostel-uri cu design unicat am ales sa ma cazez in NOOB Hostel fiindca vroiam sa incerc ceva nou. Stiam ca Hostel-urile capsula sunt foarte populare in Asia si gasind oportunitatea si pretul rezonabil (100 RM/Ron pt 3 nopti) am zis sa incerc. La fata locului am gasit o camera mare, plina cu capsule supraetajate extrem de confortabile si cu cortine pentru a avea intimitate in plus. N-am suferit deloc de claustrofobie insa m-a deranjat faptul ca avand perdeluta toata lumea se inchidea in capsula lui si socializarea era egala cu zero. In trei zile n-am povestit cu nimeni. Practic e la pret de Hostel, cu atmosfera de Hotel. Poate multi ar fi fost fericiti, insa pt mine a fost dezamagitor dupa Hostelul din Kuala Lampur, unde am legat prietenii atat de frumoase. Am avut noroc cu faptul ca George Town ma tinea ocupata din zi pana-n noapte si astfel n-am simtit chiar atat de rau lipsa oamenilor din jurul meu.

noob-hostel-george-town

10 Impresii si atractii turistice din George Town, Penang 

1. In George Town se face turism din Graffiti
Primul lucru pe care l-am observat  in acest oras (total diferit de orice oras in care am fost pana acum) e turismul cu Graffiti. Arta stradala din GeorgeTown si picturile murale, reprezinta personaje si scene care sarbatoresc energia locului si stilul de viata din oras. Practic in fiecare colt de strada e un graffiti si turistii sunt innebuniti dupa ele, fiindca se pot realiza fotografii `trasnite`, amintiri hazli din vacanta. Partea super tare e ca la fiecare graffiti e cate un grup de  20-50 de turisti si toti asteapta sa se fotografieze in pozitii misto. Cand spun ca se face turism, ma refer la modul cel mai serios, sunt harti distribuite cu locul unde gasesti aceste graffiti in oras. In George Town au fost realizate in 2012 cu ocazia Festivalului de arta, deci sunt relativ noi, insa proiectul a avut un succes inimaginabil. Ma gandesc ca un asemenea proiect s-ar putea implementa oricand si in Romania, iar orasul ales ar fi cel mai vizitat din tara, va asigur :)))


graffiti-George-Town-Penang

graffiti-George-Town-Penang

graffiti-George-Town-Penang

graffiti-George-Town-Penang

graffiti-George-Town-Penang

2. In GeorgeTown gasesti 52 de ilustratii animate
Dupa succesul proiectului cu Graffiti au facut un nou proiect cu ilustratii animate, finantat de Oficiul de turism din Penang. Acestea sunt structuri de fier, ce pot fi gasite peste tot in oras si fiecare poarta o tablita, pe care e scris o anecdota despre istoria strazii pe care se afla. Un mod distractiv de a invata putin despre mostenirea culturala din Penang. Sincer pe mine nu m-au captivat atat de tare, insa ideea e interesanta. Faptul ca sunt din fier  cred ca e minusul lor, fiindca deseori treceam pe langa ele fara ca macar sa le remarc.


ilustratii-animate-George-Town

3.Centrul istoric din GeorgeTown e inclus in Patrimoniul UNESCO
George Town e un mix de culturi, care le poti remarca in fiecare secunda. Chinezi, malay si indieni isi dau mana in cel mai turistic oras din Malaezia, George Town. Fiecare cultura vine cu religia lui: cei din Malaezia sunt musulmani, chinezii sunt budisti, indienii sunt hindusi. Drept urmare strazile abunda in culoare, in temple, moschei si biserici. Mai puneti si influenta britanica cu case coloniale si vedeti ce va da. Un multiculturalism pe care Patrimoniul UNESCO incearca sa il conserve cat mai bine. In aceasi zi in George Town m-am simtit ca in 3 tari diferite. In satul pescaresc chinezesc, in centrul britanic, in piata din India si un mix din toate pe Armenian Street, bulevardul principal si turistic al orasului.


Am admirat cateva temple superbe in George Town

George-Town-Penang-oras-Malaezia

George-Town-Penang-oras-Malaezia

Sunt multe restaurante si cafenele `hipster style`

George-Town-Penang-oras-Malaezia


Transportul in George Town se face cu niste ricse bicicleta interesante

George-Town-Penang-oras-Malaezia

George-Town-Penang-oras-Malaezia


Casele oamenilor sunt ultra decorate cu motive chinezesti

George-Town-Penang-oras-Malaezia

In fiecare zi se tine teatru in aer liber

George-Town-Penang-oras-Malaezia


Masa o luam deseori in aceste colturi cu street food
George-Town-Penang-oras-Malaezia

George-Town-Penang-oras-Malaezia

George-Town-Penang-oras-Malaezia

George-Town-Penang-oras-Malaezia

Influente britanice in George Town

George-Town-Penang-oras-Malaezia

George-Town-Penang-oras-Malaezia

George-Town-Penang-oras-Malaezia


O plimbare pe Armenian Street e obligatorie
George-Town-Penang-oras-Malaezia

4.In George Town este un cartier pescaresc cu case plutitoare numit Chew Jetty 
Daca stiam ca pot sa vad asa ceva in George Town cu siguranta n-as mai fi pierdut o zi sa merg pe Crab Island, insa nu am stiut. Pentru asta trebuia sa ma documentez mai bine, dar mi-am invatat lectia. Practic chiar in port, am gasit cartierul Chew Jetty, unde se gasesc 72 de casute din lemn, inaltate deasupra apei, pe piloni din lemn. Din prima clipa in care am pasit pe scandurile de lemn, am intrat de fapt intr-un cartier pescaresc construit integral pe apa, unde se gasesc magazine cu suveniruri si mici standuri ce vand preparate unicat! Acest stil de viata ma fascineaza in continuare, chiar daca am avut acel mic accident, ma bucur ca pot revedea ceva asemanator, dar la o scara mult mai mica, in George Town.

Chew-Jetty-George-Town-Penang

Chew-Jetty-George-Town-Penang

Chew-Jetty-George-Town-Penang

Chew-Jetty-George-Town-Penang

George-Town-Malaezia

George-Town-Malaezia

5. In George Town micul dejun il luam la Ming Xiang Tai Pastery Shop
Umbland in cautarea Graffiti-urilor mi-au iesit in cale numeroase locuri interesante. Primul despre care vreau sa va povestesc este o cofetarie simbol al orasului, de care m-am indragostit din prima clipa in care i-am trecut pragul. Am ramas atat de obsedata de prajiturelele lor ca in cele 3 zile in care am stat in George Town, ma duceam zilnic pana acolo, doar ca sa le gust. Este un business de familie, deschis din 1960, unde prajiturile se fac in fata ta, iar oamenii asteapta mereu la coada ca sa le cumpere. Sunt niste tarte inchise, cu diverse umpluri de fructe, delicioase!!!!

Pastry-shop-George-Town

Pastry-shop-George-Town

Pastry-shop-George-Town

6.In George Town e plin de muzee cu iluzii optice si galerii 3D
V-am spus ca George Town e orasul ce sta sub factorul `cool` de aceea s-au deschis numeoase muzee si Galerii 3D cu idei nebune. Eu am numarat cel putin vreo 10 in Ghidul Turistic: Dark Museum, Trick Museum, Upside Down Museum, Muzeul de arta fosforescenta, Muzeul Magiei, Muzeul Groazei etcc. Practic pe fiecare strada e un muzeu, ceea ce mi-a amintit instant de Amsterdam, unde e cam la fel. Pretul de intrare e de 25RM/Ron si m-a gandit sa intru si eu in unul de curiozitate, sa nu raman proasta. Oricum cred ca stiti ca sunt fan muzee iesite din comun. Am ales sa merg la muzeul PhantaMania fiind la 2 stradute distanta de Chew Jetty.
De cum am intrat inauntru m-am deconectat total de lumea reala, zici ca eram intr-un spatiu SF cu oglinzi si camere secrete, cu iluzii optice si diverse machete. In fiecare camera este un supraveghetor caruia trebuia sa-i dai aparatul foto si el imi spunea exact cum sa stau si unde sa stau. Rezultatul fotografiilor le-am vazut la iesirea din muzeu si m-am distrat la maxim, privindu-le.

Phantamania-Muzeu-George-Town

Phantamania-Muzeu-George-Town

Phantamania-Muzeu-George-Town

Phantamania-Muzeu-George-Town

Phantamania-Muzeu-George-Town

7.In George Town este un muzeu cu mancare 
O alta nebunie pe care am bifat-o a fost WorldWonder Food Museum, unde ne este prezentata mancarea din Malaezia intr-un mod interesant, interactiv si informativ. Se spune ca mancarea din Penang este cea mai buna din Malaezia si au o adevarata cultura in jurul gastronomiei. Am ramas profund impresionata de expozitia din acest muzeu, in sensul ca am invatat despre preaparatele culinare din Malaezia si obiceiurile de consum (pe care le-am si vazut in zeci de machete facute la scara reala), este un colt al educatiei in care ni se explica despre  continutul de zahar din diverse bauturi si snack-uri pe care le mancam, este o sala plina cu preparate din Malaezia extrem de mari, de trecut in cartea recordurilor, sunt diverse incaperi in care am putut vedea cum ar fi daca mancarea noastra nu ar avea culoare, daca nu ar avea miros, etcc. Tot muzeul este foarte realist, zici ca aveam farfuriile cu mancare gata facuta in fata mea, asa ca am iesit de acolo moarta de foame, salivand dupa ceva bunatati :)))
Wonder-World-Food-Museum-Malaysia

Wonder-World-Food-Museum-Malaysia

Wonder-World-Food-Museum-Malaysia

Wonder-World-Food-Museum-Malaysia

Wonder-World-Food-Museum-Malaysia


8.In George Town merita vazuta Vila Penang Peranakan
In Top-ul obiectivelor turistice listate pe TripAdvisor se afla Vila Peranakan, un loc de introducere in istoria culturii din Penang. Este o casa bogata, tipica, din secolul al 19-lea, un muzeu elegant ce ofera turistilor un testament al culturii Pranakan, cu o expozitie de peste 1000 de piese de anticariat si colectii. In sfarsit sunt fericita sa vad o casa bijuterie, cu decor predominant chinezesc. Nici nu stiu sa va explic daca traiesc intr-un vis sau joc intr-un film, dar cu siguranta mi s-a indeplinit un vis si anume acela de a vedea ceva traditional, istoric, frumos si interesant in Malaezia. Gata, acum pot sa plec linistita spre insule exotice!

Vila-Penang- Peranakan-George-Town


Vila-Penang-Peranakan-George-Town

Vila-Penang- Peranakan-George-Town

Vila-Penang- Peranakan-George-Town

Vila-Penang-Peranakan-George-Town

9.In George Town orice turist ajunge in Little India
Cartierul Little India este fix in centrul orasului, asa ca nu ai cum sa-l ratezi. Sunt 4-5 stradute unde indiencele asteapta pe scaune turistii ca sa le faca un tatuaj cu henna (unul mare si elaborat costa doar 5RM/Ron), unde magazinele cu sariuri si bijuterii sunt lipitele unele de altele, iar strazile sunt pline de tarabe cu flori, prajituri si street food. Atmosfera nu e chiar ca in India, dar seamana. Mai mult decat in Little India din Kuala Lampur. Din pacate turban tot n-am gasit, desi am intrat in peste 20 de magazine. In schimb am gasit in magazinele lor un adaptor de priza fiindca prizele din George Town sunt ca in Anglia (adica cu 3  gauri) si am dat pe el doar 4RM/Ron.


Little-India-George-Town

Little-India-George-Town

Little-India-George-Town

10.Mancarea in George Town e absolut delicioasa
Pot spune ca aici am facut turism culinar. Inteleg de ce insula e faimoasa pentru gastronomie, fiindca restaurantele sunt la fiecare doi pasi, la fel si standurile cu mancare de strada si mancarea e buna, buna de tot! Am mancat extrem de bine, cu nici 10 RM/Ron pe portie. Nu as sti sa va zic ce, fiindca meniul in restaurante l-am primit mereu pe chineza, insa mancarea totdeauna m-a uimit, in cel mai bun sens posibil.


inghetata-George-Town

supa-Malaezia-George-Town

Haideti sa va povestesc ceva interesant. Intr-o seara m-am dus la standul de la coltul strazii, unde vedeam in fiecare seara ca oamenii asteapta la coada si cate 50 o data. Pur si simplu coada ajungea aproape pana la Hostelul meu. Eu in viata mea n-am mai vazut asa o coada ... pentru SUPA DE PESTE. Eu nu sunt mare fan peste, deci treceam in fiecare seara pe langa ei si ma intrebam ce D-ne iarta-ma poate pune omul ala, in supa aia, de sunt toti asa disperati. Evident plin de localnici. Langa taraba sunt si vreo 5 mese mici de plastic, cu niste scaune tip taburet si mai mici, care erau mereu pline. In cultura lor, oriunde e liber poti sa ocupi loc si daca nu cunosti pe ceilalti de langa tine. Cu ocazia asta intr-o seara am gasit un loc liber, asa ca m-am asezat rapid, hotarata sa incerc si eu faimoasa supa. Am asteptat exact 2 ore. Fara exagerare! Interesant mi s-a parut ca statem la o masa cu un cuplu ce timp de 2 ore au schimbat fix 3 propozitii. Initial m-am gandit ca nu vorbesc fiindca sunt eu acolo, dar aruncand cu privirea la mesele alaturate, aceasi situatie, nimeni nu vorbeste cu nimeni. In cultura lor daca nu ai nimic extrem de important de spus, mai bine taci. Nu-si butoneaza telefoanele, nu se uita prin meniu (fiindca nu exista) ci se uita unii la altii si cel mai adesea in pamant. Pe mine situatia asta ma dispera, zici ca eram la inmormantare si de nu stiu de cate ori mi-a venit sa plec, dar am continuat sa astept, fiind prea curioasa de supa. Dupa aproximativ 1 ora barul alaturat  s-a deschis si in nici 20 de minute s-a umplut cu chinezi. Ceea ce mi s-a parut interesant a fost cand a inceput karaoke. Chinezi trecuti de 50 de ani, cantau la microfon in plina strada, in fata  tuturor. Nu stiu cum sa va spun dar nu toti aveau voce, de fapt ma rog, melodiile lor smiorcaite chinezesti oricum nu le inteleg, insa sunetul lor mi-a ramas intiparit in memorie. N-am vazut pe nimeni sa rada vreodata, din contra, lumea aplauda la final. Si cei din bar si cei de la mesele de peste drum si cei ce asteaptau la coada la supa de peste :)))) Si pe fundal de muzica smiorcaita mi-am primit supa si a fost delicioasa. Nu stiu din ce peste e facuta, mai e si usor gelationoasa cu o textura scarboasa, dar credeti-ma pe cuvant ca are un gust demential.

supa-Malaezia-Penang

😍 Apreciez comentariile voastre 😍



Citeste toate articolele despre Malaezia (click pe titlu pt a citi)



Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului (click)!

3 comentarii : Leave Your Comments

Faceți căutări pe acest blog

Jurnale de calatorie