Urmareste Enciclopedia calatorului independent 

 | ABONEAZA-TE PE E-MAIL | FACEBOOK | INSTAGRAM |

Surf pe valuri in capsula durerii - Cu Ferybotul spre Langkawi

Toata noaptea nu am putut sa dorm. Prima parte a noptii am petrecut-o cu prietenii si familia la telefon. Fiind 5h 30 min diferenta de fus orar intre Malaezia si Romania e foarte usor sa ma culc la 2-3 in fiecare noapte. Nu e la fel de usor sa ma si trezesc dimineata, dar azi cred ca din cauza stresului fiindca stiam ca am mult de umblat pe jos cu bagajele in spate de la Hostel pana la Ferybot am reusit sa ma trezesc dupa 2 ore si cu toate ca am incercat toate variantele de adormire inclusiv numaratul oilor nu am mai reusit.

Vacanta in Malaezia am facut-o pe cont propriu.
Biletul de avion l-am luat cu 450 euro dus-intors Cluj-India/Malaezia-Cluj de >>> AICI .
Toate noptile in Malaezia  le-am rezervat din mers, pe drum, folosind >>> Acest site unde am prins mereu oferte last minute cu 50% reducere. Eu am calatorit singura, insa daca mergeti in cuplu sau cu un grup de prieteni e mult mai avantajos sa inchiriati un apartament prin AirBNB, site pe care primiti un cupon de 20Euro din partea mea, la prima rezervare, daca va faceti un cont nou gratuit >>> VOUCHER AICI  
Asadar de la ora 5 am sunt treaza in asteptarea plecarii. Cu ocazia asta pentru prima data de cand sunt la hostelul asta iau micul dejun, clasic in hostel-urile din Malaezia, toast cu margarina si gem. Cred ca nici unde nu am mai mancat un mic dejun atat de basic ca in Malaezia si avand in vedere ca hostelul din Kuala Lampur servea aceasi chestie cred ca e un obicei asa ca daca la rezervare vedeti `Mic Dejun Inclus` sa nu va entuziasmati prea tare. 
Ma imbrac, retusez bagajul in graba si ies pe usa hostelului fiind fericita sa vad ca nu ploua. Dupa ce toata noaptea ploase cu bulbuci (ca doar e perioada musonului in Malaezia) ma simt super norocoasa. Am de umblat doar vreo 3 km, dar bagajele imi sunt grele asa ca ajung in mai bine de 30 de minute. Biletul cumparat cu o zi inainte la o agentie din centrul orasului e acceptat la controlul de securitate, mi se pune o stampila si pot intra in sala de asteptare. Nu stiu daca v-am spus dar in Malaezia orice statie de ferybot sau autobuz mare functioneaza ca un aeroport international. Acelasi sistem drastic de control si acelasi sistem foarte bine organizat de functionare. Intelegi totul din mers si peste tot e scris in limba engleza. Ceea ce usureaza calatoria turistilor independenti, ca si mine. 

Surf pe valuri in capsula durerii
Ferybotul arata ca o capsula cu vreo 10 randuri de scaune. In total poate incap 100-120 de persoane dar azi nu cred ca suntem mai mult de 50 de calatori. Doar e extra-sezon. Bagajele ne sunt depozitate separat intr-o camaruta si calatoria incepe lin pe mare, dupa care prinde viteza. Se numeste fast ferry si aveam sa inteleg de ce dupa vreo 15 minute cand simt cum zburam cu viteza pe mare. Cu cat intram mai tare in larg cu atat marea e mai agitata, valurile mai mari si capsula noastra joasa face surf pe valuri. In urmatoarele 5 minute totul se precipita, echipajul de bord incepe sa imparta pungi de plastic gri si sa dea cu parfum de menta prin cabina. Ca la start lumea incepe sa vomite. Dansam pe valuri intr-un mod haotic. Uneori imi simt stomacul in gat, apoi ai senzatia ca pici de la etajul 5 si plonjezi in mare, apoi ne leganam incet in dreapta si in stanga. Cand valurile sunt mari oamenii striga in cor `oooooo`   .... `aaaaaa`. E o atmosfera de-ti vine sa mori. Senzatia de rau e in aer. Oamenii sufera si vezi cum isi dau ultima suflare cu pungile la gura. Eu sunt fericita ca nu am rau de mare, ba chiar mai mult, imi place si-mi vine sa rad. Probabil faptul ca stiu sa inot e cel putin un confort psihologic. Fiindca la ce inclinatii face ferybotul de multe ori ai impresia ca o sa ne invartim cu valuri cu tot. Acum inteleg de ce nu se serveste mancare si bautura in ferybot. Nici nu ar avea cum avand in vedere ca nu poti sa stai in picioare fara sa zbori in dreapta si in stanga. Echipajul ne repeta in mod insistent sa nu consumam bauturi si sa evitam sa mancam. De asemenea din niste monitoare instalate pe marginile capsulii suntem rugati din 15 in 15 minute sa stam la locurile noastre. 

Dupa prima ora de distractie pe valuri adorm de la atata leganat. Inconstient, in somn, deschid sticla de apa si cred ca am baut jumatate de litru. Asta a fost o greseala fatala. Fiindca foarte repede dupa aceea incep  sa simt ca se invarte capsula cu mine, mi se strange stomacul si respir din ce in ce mai greu. Raul de mare ma ajunge din urma. Incerc sa-mi controlez respiratia, sa numar in gand, sa ma gandesc la peisajul exotic ce o sa-l vad la destinatie, dar orice fac nu pot evita inevitabilul. Folosesc punga oferita si mai am nevoie de una. Nici macar parfumul de menta cu care ma dau sub nas nu reuseste sa-mi stopeze senzatia de greata. In continuare facem surf pe valuri in cel de mai dureros mod posibil. Cand suntem pe val, cand plonjam pe mare in viteza. Sincer nu stiu cum suporta altii ce vomita de la inceputul calatoriei dar mie imi vine sa mor. Imi vine sa ma intind pe jos, vreau sa dorm, vreau sa pot sa adorm, vreau un pat sau cel putin o podea ce nu se misca. Toate astea sunt doar un vis fiindca mai am 1h si 30 de minute de dus asa. La o aruncare cu privirea in jur, statistic vorbind 80% din calatori folosesc pungile gri si restul de 20% privesc spectacolul si ne compatimesc. Unii sunt deja storsi de puteri si-si sprijina capul de spatarul scaunului din fata, altii roaga insistent echipajul sa le dea ceva pastile miraculoase, o doamna cere aerul conditionat mai tare ca i se face rau de la miros in schimb ce altii se plang de frisoane de la acelasi aer conditionat. 

Pana la urma am supravietuit cu totii. Cand am ajuns nu eram sigura daca sa ma bucur sau sa ma ingrijorez ca nu stiu cu ce puteri o sa ajung la Hostel, care e la 30 km distanta. Am coborat din capsula durerii clatinandu-ma, mi-am asteptat bagajul pe o punte plutitoare ce alimenta in continuare senzatia de rau, dupa care am inceput sa umblu ca teleghidata spre iesire. Vroiam sa fac poze dar nu aveam putere nici sa scot aparatul foto. M-am dus direct la ghiseul de taxiuri stiind ca pe insula Langkawi nu sunt autobuze si nici un mijloc de transport public. Am avut norocul sa mai intalnesc doua fete ce mergeau in statiunea vecina asa ca am impartit taxiul, eu urmand sa mai umblu 2 km pe jos. 

😍 Apreciez comentariile voastre 😍



Citeste toate articolele despre Malaezia (click pe titlu pt a citi)



Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului (click)!

4 comentarii : Leave Your Comments

  1. Nu am avut niciodata rau de mare fiindca n-am fost doar in cateva excursii scurte in Grecia, insa fiul meu se simte rau atat pe masina, cat si in avion si pe vapor. Sunt medicamente care ajuta, merita sa-ti cumperi data viitoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Simona. O sa ma gandesc pe viitor, pentru mine a fost prima data cand mi s-a intamplat asa ceva si sper sa nu mai experimentez niciodata.

      Ștergere
  2. Esti puternica, vei trece cu usurinta si peste ziua asta. Incearca sa consumi multe citrice si apa, ca sa te hidratezi si bucura-te de locurile vazute.
    Parca mi s-a facut si mie rau, citindu-te, ai un mod de a scrie ce ne face sa fim cu tine, acolo in Malaezia.

    RăspundețiȘtergere

Faceți căutări pe acest blog

Jurnale de calatorie